Activitate

activitate_img

   Uniunea Independentă Pentru Sighișoara este partidul local care a făcut istorie!
U.I.P.S. a obținut un scor istoric la alegerile din iunie 2016. Am reușit să ne dublăm numărul de consilieri, de la TREI, în mandatul trecut, la ȘASE, în actualul mandat. Ne-am clasat, astfel, pe locul doi în preferințele alegătorilor. Un partid născut din considerente civice care a „detronat” partide naționale, vechi. Lupta pentru adevăr, curajul, îndârjirea și dragostea pentru Sighișoara ne-au adus aici!
Suntem reprezentați în Consiliul Local de: Dorina Stoica, Ioan Ciotloș, Bogdan Ioan Burghelea, Claudiu Pop, Felix Lucian Duma, Iulian Sîrbu.
Suntem singurii consilieri care au inițiat proiecte de hotărâre. Chiar dacă acestea au fost blocate ilegal și abuziv de către Executiv, nu vom renunța! În spirit de transparență și pentru o mai bună cunoaștere a activității noastre în Consiliul Local Sighișoara proiectele noastre sunt publice:

1. Proiect pentru lotizarea unui teren în Hetiur în vederea construirii de locuințe pentru tineri (depus în 26.09.2012, cu nr. de înregistrare 19933). Este un proiect adresat tinerilor cu vârsta până în 35 de ani care vor să-și construiască o casă. Terenul identificat în cartierul Hetiur conține 20 de loturi iar atribuirea lor se va face în mod gratuit.

2. Proiect pentru reamplasarea Monumentului Skariatin (depus în 19.10.2012, cu nr. de înregistrare 21959). Am propus acest proiect pentru că zona în care se găsește astăzi monumentul este compromisă, datorită lotizării terenului în vederea construirii de case. Decizia de lotizare, în condițiile în care aici există acest monument, iscă multe semne de întrebare privind legalitatea construcțiilor. Monumentul se găsește astăzi în curtea unui cetățean.

3. Proiect pentru amenajarea unui loc de joacă pentru copii în Hetiur (depus în 19.10.2012, cu nr. de înregistrare 21964). În Hetiur nu există un asemenea spațiu dedicat copiilor iar după o dezbatere publică la care au participat și locuitorii a fost identificat un teren în curtea grădiniței.

4. Proiect pentru stabilirea și reactualizarea unor taxe speciale în domeniul căsătoriei (depus în 25.10.2012, cu nr. de înregistrare 22338). Acest proiect cere modificarea unei Hotărâri de Consiliu mai vechi care încalcă legea funcționarului public. Conform acesteia din sumele încasate pentru oficierea căsătoriilor un procent de 60% revine abuziv ofițerului de stare civilă iar 40% revine Primăriei. Am cerut inversarea raportului.

5. Proiect pentru extinderea rețelei de apă și canal pe Strada Miron Neagu (depus în 11.12.2012, cu nr. de înregistrare 25741). În sprijinul acestui proiect am strâns 49 de semnături ale locuitorilor de aici care cer apă și canalizare pe strada lor.

6. Proiect privind renunțarea la indemnizația de consilier local pe întreaga perioadă a mandatului (depus în 11.12.2012, cu nr. de înregistrare 25738). Am propus renunțarea la indemnizație și utilizarea acestor fonduri pentru instituțiile de învățământ din oraș.

7. Proiect pentru repararea acoperișului Sălii Polivalente "Radu Voina" (depus în 22.11.2012, cu nr. de înregistrare 24593). Din cauza acoperișului deteriorat la scurt timp după construirea sălii aici nu pot avea loc întreceri sportive. După ce, inițial, a fost blocat, proiectul a fost inclus pe ordinea de zi a unei ședințe desfășurate anul trecut avându-l ca inițiator pe primarul Ioan Dorin Dăneșan.

8. Proiect pentru amenajarea unei piețe a tricolorului (depus în 21.01.2013, cu nr. de înregistrare 1396). Considerăm că în Sighișoara avem nevoie de un asemenea loc special, în care să fie instalat un catarg pentru arborarea drapelului național, ce poate servi unor evenimente specifice. Locul identificat este Piața Muzeului, iar la baza acestui proiect stau legea 75/1994, privind arborarea drapelului României, și suportul Batalionului 72 Apărare CBRN "NEGRU VODĂ" din Sighișoara.

9. Proiect pentru amenajarea unui club al pensionarilor (depus în 24.01.2013, cu nr. de înregistrare 1824). Este un proiect pe care-l considerăm important pentru comunitatea sighișoreană, iar municipalitatea nu s-a implicat până acum într-un astfel de demers. Am localizat un imobil situat pe Strada George Coșbuc, la numărul 2, cunoscut drept “Casa lui Maurer”. Imobilul permite dotarea necesară pentru desfășurarea unor activități colective, culturale, educative și sportive, care să asigure membrilor săi o comunicare respectoasă și colegială în timpul liber. Acest club ar putea asigura persoanelor vârstnice un mediu armonios de socializare, relaxare și eliminare a singurătății.

10. Proiect privind amenajarea străzii Nicolae Bălcescu (depus în 14.03.2013, cu nr. de înregistrare 5899). Strada Nicolae Bălcescu facilitează accesul spre Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighișoara și spre hotelurile Binderbubi (5 stele) și Central Park (4 stele), două instituții private care contribuie serios la bugetul local. Se cuvine ca acest drum de acces, momentan deteriorat, să fie recondiționat.

11. Proiect privind asfaltarea curții Școlii Gimnaziale "Nicolae Iorga" (depus în 20.06.2013, cu nr. de înregistrare 13863). Acest proiect vine în ajutorul cadrelor didactice care au înaintat o serie de sesizări către Primăria Sighișoara, rămase fără răspuns.

12. Proiect privind amenajarea unui parc tematic pentru copiii de toate vârstele (depus în 08.09.2013, cu nr. de înregistrare 10112). Locul identificat, propus și agreat este curtea Clubului Copiilor, teren care aparține în totalitate statului român. Pentru susținerea acestui proiect au fost strânse peste 3000 de semnături.

13. Proiect privind amenajarea unei stații de autobuz pe Strada Ana Ipătescu (depus în 04.03.2013, cu nr. de înregistrare 4903). Fiind una dintre porțile de acces în oraș, prin intermediul DJ106 Agnita - Sibiu, se cuvine ca terenul de aici, utilizat pentru întoarcerea autobuzelor și aflat în stare de degradare, să fie modernizat.

14. Proiect privind organizarea unei sesiuni anuale de muzică de fanfară (depus în 20.01.2014, cu nr. de înregistrare 2883). Dorim implicarea Fanfarei Orașului și a Școlii de Muzică într-un eveniment care să se desfășoare în perioada 15 iunie-15 septembrie, în zilele de sămbătă, pe durata unei ore. S-a luat în calcul nevoia de diversitate culturală și susținerea Școlii de Muzică din Sighișoara care s-a aflat în pericol de a fi închisă.

15. Proiect privind înființarea unui fond de solidaritate pentru cazuri umanitare grave (depus în 25.02.2014, cu nr. de înregistrare 4381). Considerăm că autoritățile locale sunt primele care trebuie să se implice în asemenea cazuri. Am propus înființarea unui fond de ajutorare care să reprezinte 1% din bugetul local anual, asupra căruia decid doar consilierii locali.

16. Proiect privind închiderea temporară a Străzii 1 Decembrie 1918 (depus în 17.03.2014, cu nr. de înregistrare 6142). Pe principiul aplicării unei politici publice de calitate propunem închiderea temporară a acestei străzi, în perioada 1 mai - 1 octombrie, între orele 10.00 și 20.00 pentru că avem nevoie de spații civice, de spații de promenadă și recreere dar, mai ales, avem datoria de a respecta centrul istoric. Pentru intervalul stabilit autoturismele vor fi deviate pe un traseu ocolitor, excepție făcând autoturismele de intervenție ale poliției, pompierilor și salvării.

17. Proiect privind amenajarea unui drum în Hetiur (depus în 13.05.2014, cu nr. de înregistrare 10639). Proiectul încearcă sprijinirea unei campanii de promovare a produselor locale, intitulată "Produs în Sighișoara". Un drum de acces către cele două ferme agricole ar ajuta producătorii să-și transporte mai ușor mărfurile în piețele din Sighișoara și, în același timp, le-ar oferi cumpărătorilor ocazia de a-și procura direct de la sursă legumele necesare coșului zilnic.

18. Proiect privind modificarea unor taxe în piața agro-alimentară pentru producătorii locali (depus în 26.05.2014, cu nr. de înregistrare 11669). Trecerea administrării piețelor în sarcina Ecoserv nu a schimbat cu nimic nivelul taxelor pe care producătorii locali și comercianții le achită zilnic și lunar. Pe când în alte orașe, precum Târgu Mureș sau Câmpia Turzii, taxa lunară începe de la 40 de lei, în Sighișoara ea se ridică la 372 de lei, fiind de câteva ori mai mare. Considerăm acest nivel o insultă la adresa producătorilor locali, motiv pentru care cerem reducerea taxei lunare la 50 de lei.

19. Proiect privind reabilitarea Monumentului “La Chip” (depus în 30.06.2014, cu nr. de înregistrare 14300). Acest monument important a fost renovat ultima oară în anul 1954. Până astăzi a fost uitat de autorități și prezintă un grad de degradare ridicat. Considerăm că pentru a spori atractivitatea Sighișoarei e nevoie de reabilitarea și includerea lui în circuitul turistic.

20. Proiect privind campania de prevenire și combatere a cerșetoriei pe raza municipiului Sighișoara (depus în 17.07.2014, cu nr. de înregistrare 15691). În ultimii ani nivelul cerșetoriei în Sighișoara a atins cote alarmante. Considerăm că fenomenul poate fi combătut prin implicarea autorităților locale, a instituțiilor publice cu atribuții în domeniu și a comunității locale. Pentru ca efectele să fie vizibile în timp este nevoie de o campanie de informare, conștientizare și sensibilizare adresată atât locuitorilor cât și turiștilor care ne vizitează. În acest sens, cu o minimă cheltuială suportată de către Primăria Sighișoara, propunem demararea unei campanii prin care să fie împărțiți fluturași și să fie amplasate panouri indicatoare și afișe cu mesaje de prevenire și combatere a cerșetoriei în locurile populate de cerșetori, în mijloacele de transport în comun și în societățile comerciale.

21. Proiect pentru aprobarea întocmirii unui Plan Urbanistic Zonal de către SC Sefar SRL (depus în 22.09.2014, cu nr. de înregistrare 69). De curând SC Sefar SRL, unul dintre cei mai importanți angajatori locali, a inaugurat o nouă hală de producție care, pentru a funcționa la parametri optimi, are nevoie de un drum de acces. Investiția nu poate fi realizată fără acest PUZ. Conducerea societății a cerut, în nenumărate rânduri, sprijin din partea Primăriei Sighișoara, care s-a arătat neinteresată. Noi ținem cont de faptul că Sefar și-a achitat în avans taxele și impozitele aferente anului 2014 și înțelegem că doar având o relație bună cu investitorii și oferindu-le infrastructura necesară putem ajuta la păstrarea și la crearea de locuri de muncă, în contextul în care Sighișoara a pierdut jumătate din platforma ei industrială în favoarea comunei Albești.

22. Proiect pentru întocmirea unui Plan Urbanistic Zonal pentru cartierul Miron Neagu (depus în 22.09.2014, cu nr. de înregistrare 70). Acest proiect completează proiectul pentru extinderea rețelei de apă și canalizare în cartierul omonim.

În cei patru ani de activitate, odată cu accederea în Consiliul Local, Uniunea Independentă pentru Sighișoara a fost cel mai activ grup politic, după cum o arată lista detaliată de mai jos:

Adresă către Ambasada Austriei în România privind situația Monumentului Skariatin

Adresă către Institutul Național al Monumentelor Istorice privind situația Monumentului Skariatin

3 Adrese către Ambasada Federației Ruse în România privind situația Monumentului Skariatin

2 Adrese către Prefectura județului Mureș privind încălcarea legii administrației publice locale și abuzurile făcute de Primar și Executiv

56 Solicitări de informare privind situația mai multor monumente și clădiri istorice deteriorate și a unor activități administrative suspecte

7 Somații cu privire la unele solicitări de informare care nu au primit răspuns în termenul prevăzut de lege

4 plângeri în Contencios Administrativ privind boicotarea activității noastre în Consiliul Local

Adresă către Primăria Sighișoara privind repararea unei stații de autobuz în cartierul Hetiur

Close